sâmbătă, 12 februarie 2011

Introducere | Specializări la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Iaşi

Dacă eşti student în anul I la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA, nu FEEA :lol: ) din Iaşi, cu siguranţă eşti foarte interesat(ă) de specializarea pe care trebuie să o urmezi începând cu anul II. Şi eu eram, prin iunie 2010.

Poate ştii sigur ce vrei să faci în continuare, poate nu. Eu recunosc că am ezitat mult înainte să îmi aleg specializarea. Am participat la Prezentarea Specializărilor şi am plecat de acolo şi mai nehotărât.

Succint, iată ce am aflat până acum despre fiecare dintre cele 10 specializări, de vreo doi ani de când tot întreb în stânga şi în dreapta. Abordarea mea e oarecum subiectivă, bineînţeles, dar e bine să o iei în seamă.

Ordinea în care prezint specializările e cea de la evenimentul de prezentare.
Prezint aici parcursul anilor II şi III de licenţă în perspectiva în care alegi doar specializare principală, fără specializare complementară (din FEAA sau de oriunde altundeva).
Am primit acelaşi sfat de la mai multe persoane avizate din Universitate, care m-au sfătuit să urmez o singură specializare la licenţă şi să fac şi Masterul legat de acea specializare.
Motivul este unul simplu: o persoană calificată parţial în mai multe domenii este mai slab pregătită decât un specialist care s-a pregătit temeinic într-un singur domeniu. Gândeşte-te că alegând specializare complementară pierzi jumătate din informaţiile din al III-lea an. Vei vedea la fiecare specializare ce anume pierzi.
Deci, gândeşte-te serios dacă alegi să fii specialist sau să ştii din toate câte un pic.

Iată lista de specializări pentru licenţă şi lista de programe de Master, de pe website-ul facultăţii. Din aceste surse am preluat datele de mai jos, dar le-am structurat ca să fie mai clare. Ia decizia specializării fiind bine informat. După citirea tuturor articolelor despre specializări, dacă doreşti să mai discutăm pe tema acestei alegeri, contactează-mă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu