sâmbătă, 12 februarie 2011

Management | Specializări la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Iaşi

În acest prim articol, hai să vorbim despre Management. Vor urma foarte curând şi celelalte. Îţi recomand să citeşti despre TOATE specializările, nu te limita să te informezi doar despre câteva. S-ar putea să descoperi noi aspecte care să îţi influenţeze decizia.

Management
O specializare interesantă ca şi denumire, de pe urma căreia ieşi manager. Manager de care? Vezi tu de care, după ce termini.
La studii, vei studia 8 tipuri de Management: intercultural, financiar, internaţional, al calităţii, al producţiei şi operaţiei, al proiectelor, al resurselor umane, al distribuţiei.
Vei mai studia Finanţe, Marketing, Iniţierea şi administrarea micilor afaceri, despre moneda, credit, investiţii, proiecte economice şi alte câteva.
Important este că vârful carierei tale pentru această specializare este de Director General Executiv sau director de departament.

Dacă te hotărăşti să optezi pentru o specializare complementară, Managementul fiind cea principală, nu vei mai afla despre Managementul financiar, al producţiei şi operaţiei şi despre proiecte economice.

Mastere în domeniul Managementului sunt cinci: Managementul şi dezvoltarea resurselor umane, intercultural, al mediului şi al resurselor naturale, al organizaţiilor, turistic şi hotelier.
LATER EDIT: Mai există şi Achiziţii – distribuţie – logistică (pentru Managementul distribuţiei), Afaceri internaţionale şi strategii interculturale (pentru Management internaţional), deci 7 în total. Ai de unde alege dacă ai licenţa în Management.

Părerea mea personală este că directori există deja mulţi pe lumea asta şi, în plus, a început deja Revoluţia Gulerelor Albe. Tom Peters, părintele managementului modern (deci e "tătic" pentru această specializare) spunea în 1999:
Cred că peste 90% dintre poziţiile Gulerelor Albe urmează să dispară sau să fie reconfigurate complet în următorii 10-15 ani.
Cine crezi că sunt Gulerele Albe? Managerii de orice fel, desigur. Nu te gândi că mereu va fi ceva de condus, că mereu va fi nevoie de manageri. Afacerile din Noua Economie, care se bazează enorm pe Internet, tind să elimine structurile de conducere şi spiritul corporatist.
Oricum, dacă vrei Management, e perfect, orice vrei cu adevărat şi faci cu plăcere, vei reuşi.
Ca viitor manager, devorează cărţile lui Tom Peters, NU EXISTĂ altul mai bun ca el în acest domeniu.

Aştept un feedback din partea ta, completări, opinii, observaţii. Gândeşte-te ca nu putem lua de mai multe ori decizia asta, aşa că... e important ;-) Ok... Va urma.

2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Inveti multe lucruri teoretice foarte interesante si utile, in strainatate.... din pacate invatam managementul american, care de fapt e adevaratul management, insa uitam sa mentionam ca este complet inaplicabil in Romania. Sa nu uitam ca avem manageri fara nici un angajat in sub-ordine. Totusi se merita sa avem cati mai multi studenti la management, dornici de a invata, poate, cine stie, ei vor schimba sistemul bolnav romanesc si vor sti sa gestioneze corect firmele/companiile, sa faca strategii de dezvoltare, sa stie sa stabileasca niste obiective!
    Daca alegeti management, ori mergeti in strainatate sa aplicati ce ati invatat, ori te chinui sa schimbi sistemul de management romanesc, ori nu mai alegi management, deoarece e o specializarea grea, dar foarte interesanta... si merita efortul intelectual!!! multa bafta

    RăspundețiȘtergere